Kanizsa Csillagai (HU)

Stelele din Cănija (Kanizsa Csillagai)
Formaţia “Stelele din Cănija” (Kanizsa Csillagai) s-a înfiinţat în anul 1993, din tineri ţigani băiaşi
şi valahi din Cănija Mare (Nagykanizsa), un orăşel aflat în sud-vestul Ungariei, aproape de
graniţa cu Croaţia.
Conducătorul echipei este Horvath Zoltan, care este solist vocal, chitarist şi dansator, alături de
care cântă şi dansează soţia lui, Ibolya. Fratele lui Zoltan, Sandor este tamburaş, iar fratele lui
Ibolya, Havasi Attila dansează, cântă la cană şi la alte instrumente tradiţionale ţigăneşti. Iar
Orsos Vendel cântă cu voce, dansează şi cântă cu lingurile.
Primul disc le-a apărut în 1997, cu 12 cântece în dialectul băiaș, cu titlul: Plânje puiu. Echipa are
în repertoriu cântece ţigăneşti în dialectul băiaș, limba romani (țigănească) şi maghiară.

Despre băiași:
Ţiganii băiaşi din Ungaria trăiesc în jurul oraşul (Cănija Mare) Nagykanizsa. Ei sunt o ramură a
romilor răspândită în mai multe țări din Europa Centrală și de Sud-Est. În România aceştia sunt
cunoscuţi în primul rând cu numele de rudari.
Ei se caracterizează în principal prin faptul că limba lor maternă este româna în toate țările în
care trăiesc, iar ocupația lor tradițională era mineritul (băieș înseamnă miner) dar astăzi se
ocupă cu confecționarea de obiecte pentru gospodăria rurală. Sunt o “minoritate discretă”, adică
o etnie ce nu a devenit națiune, nu este în general recunoscută oficial, nu are deloc sau
aproape deloc elită intelectuală, nu este deloc sau este slab reprezentată oficial de persoane
din rândul ei și, prin urmare, nu este prezentă deloc sau aproape deloc în viața publică.
Din cauza insuficienței surselor, despre istoria băieșilor există mai mult ipoteze decât certitudini.
La fel cum nici despre numărul lor nu prea există date precise, în primul rând pentru că oficial
sunt în general incluși în grupul romilor.
Comunităţi de băieşi trăiesc şi azi în România, Bulgaria, Serbia, Croaţia, Ungaria.
Pe teritoriul actual al Ungariei, majoritatea băieșilor s-a așezat între 1893 și 1918, dar imigrarea
lor a continuat și între cele două războaie mondiale, ba chiar și în primii ani de după al Doilea
Război Mondial. Majoritatea trăiește în sud-vestul țării, dar este un grup mai mic și pe Tisa.